Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit că un tânăr de 19 ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Nuşfalău către Huseni, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu parapetul metalic al unui cap de pod.
„În urma evenimentului, conducătorul auto şi pasagerul stânga spate, un tânăr de 16 ani, din comuna Crasna, au decedat la faţa locului. De asemenea, alte două pasagere, ambele de 14 ani, din comuna Crasna, au fost rănite uşor şi transportate la o unitate medicală pentru investigaţii", au transmis reprezentanții IPJ Sălaj.
Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, pentru a stabili, cu exactitate, cauza şi împrejurările producerii accidentului.