„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe bld. Nicolae Titulescu, din direcția străzii Calea București către Calea Severinului, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto şi trei pasageri cu vârstele cuprinse între 18 și 22 de ani, toți din municipiul Craiova, au necesitat îngrijiri medicale fiind transportaţi la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.