ACCIDENT AVIATIC. Dr. Dana Safta, director medical al Spitalului Elias din Bucureşti, a relatat, pentru MEDIAFAX, ce a vorbit la telefon cu colegul său Valentin Calu, aflat în avionul care plecase din Capitală, cu destinaţia Oradea.
"M-a sunat prima oară la 16.34. Mi-a spus: 'Ne-am prăbuşit. Sunt întins pe pământ şi abia respir'. Ulterior, mi-a relatat că, după ce a constatat că se poate mişca, colegul meu a dat foc obiectelor din bagajul său - papuci, halat, after-shave -, pentru a se putea încălzi", a povestit Dana Safta.
Directorul medical al Spitalului Elias a mai spus că a vorbit cu Valentin Calu şi după ce acesta şi ceilalţi răniţi din avion au fost găsiţi de echipele de salvare.
"Cum te simţi acum?", a întrebat dr. Safta.
"Puţin cam tăvălit", a răspuns Calu.
ACCIDENT AVIATIC. Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forţat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un şoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit SMURD.
ACCIDENT AVIATIC. Informaţiile, care constituie un prim bilanţ al stării supravieţuitorilor din accidentul aviatic de luni după-amiază, au fost comunicate MEDIAFAX de dr. Hadrian Borcea, coordonator regional SMURD.
Al patrulea medic aflat în avion, Radu Zamfir, este în stare relativ bună, având doar răni superficiale.
ACCIDENT AVIATIC. Cine sunt medicii
ACCIDENT AVIATIC. Doctorul Radu Zamfir are 39 de ani şi a absolvit UMF "Carol Davila" în 1998, cu media generală de promovare a anilor de studii 9,63 şi media la examenul de licenţă 10. Este medic specialist chirurgie generală din octombrie 2006 şi lucrează la Institutul Clinic Fundeni, în Laboratorul de Cercetare Chirurgie.
Valentin Calu are 42 de ani, este doctor în ştiinţe medicale şi lucrează ca medic chirurg la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală, iar din 2007 este şi purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare. Anterior, el a fost coordonator al Unităţii de Primiri Urgenţe de la Elias.
ACCIDENT AVIATIC. Cătălin Pivniceru este medic specialist chirurgie generală la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti, iar Sorin Ianceu (37 de ani) este medic chirurg la Spitalul Municipal din Beiuş şi face parte din echipa de transplant a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Ianceu a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj şi se specializează în transplant.
În urma accidentului produs luni după-amiază, la graniţa judeţelelor Cluj şi Alba, au încetat din viaţă pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti.
ACCIDENT AVIATIC. Medicul Radu Zamfir a reușit să comunice, prin telefon, cu echipa de salvamontiști ce încerca să stabilească coordonatele zonei în care a aterizat forțat avionul.
Potrivit salvamontistului clujean Codrin Roman, care a făcut parte din această echipă, în jurul orei 18,10 se cunoștea zona aproximativă în care a căzut avionul, dar faptul că existau diferențe de nivel de aproape 300 de metri în arealul respectiv îngreuna foarte mult căutările.
ACCIDENT AVIATIC: Prima localizare
"După ce am fost sunați de la dispecerat de la 112, n-am pus în fața hărții. Avem niște programe de calculator cu hărțile zonei și vedere satelit sau terestră sau topografică. Prima întrebare — localizarea, care a fost făcută de cei de la dispecerat, adică triangulația unui telefon GSM. După cum știți, un telefon se poate depista de unde se vorbește printr-o metodă numită triangulație. Prima informație clară a fost că s-a prins pe un turn de GSM din Cluj, mai exact stâlpul de la Giurcuța, care era poziționat undeva aproximativ pe granița de județ între Cluj și Alba, în Munții Gilăului. Asta a fost prima localizare. Iar a doua localizare s-a făcut efectiv verbal. Am vorbit chiar eu personal cu doctorul din avion care era cel mai viabil să zic așa, care a reușit pe baza unui telefon mobil, prin aplicația Google Map, și ne-a putut zice ce vede pe harta respectivă", a declarat luni noapte Codrin Roman, de la Serviciul public salvamont Salvaspeo Cluj.
El a povestit că l-a întrebat pe medic ce vede pe ecran și acesta i-a citit ceea ce îi arăta telefonului mobil și în acest fel salvamontiștii au putut restrânge aria de căutare în zona comunelor Mătișești și Poiana Horii, aflate la granița dintre Cluj și Alba. Aria stabilită în acest mod era mai mică decât cea inițială făcută de echipa de la dispeceratul 112, respectiv de doi pe doi kilometri. Problema care rămânea, a explicat salvamontistul, era aceea a terenului muntos.
"Din păcate, când faci o localizare, prima chestie care îți pui problema este drumul de acces. Dar una este pe un teren plan, pe o câmpie, unde este foarte simplu, și este foarte greu undeva într-o zonă montană, unde apar foarte multe diferențe de nivel. Doi kilometri pe doi kilometri la 300 de metri diferențe de nivel este foarte mult", a spus Codrin Roman.
ACCIDENT AVIATIC: Localnicii sar în ajutor
În această etapă a căutărilor un foarte mare ajutor l-au dat localnicii. În jur de 200-300 de oameni din satele de la poalele versantului în care a avut loc accidentul aviatic au pornit în grupuri, pe diferite direcții, să îi caute pe supraviețuitori.
"Când am văzut la televizor, că prima dată au zis Beliș Fântânele, pe urmă Poiana Horii, și ne-am mobilizat. Am mobilizat toată partea asta de vest să plece înspre pădure sus. Pe partea aia au plecat vreo două sute de oameni și aici urma să plecăm și noi toată noaptea", a declarat Nicolae Onețiu, unul dintre pădurarii care au participat la căutări.
Un ajutor important pe care l-au mai dat localnicii a fost cel referitor la starea drumurilor. Salvamontistul Codrin Roman a explicat că un drum indicat pe hartă poate să fie inpracticabil din cauza zăpezii, dar aceste lucruri nu le poți afla decât atunci când ajungi la fața locului.
"Practic au venit informații de aici de la localnici, de la pădurari. Ce ne-a ajutat foarte mult cu calea de acces. Că degeaba te uiți pe hartă, știi drumul, dar nu știi cum este zăpada, nu știi dacă a fost o viitură, nu știi dacă a fost picat un lemn. De unde suntem noi, aici, în satul Horea, până la locul epavei, în linie dreaptă sunt cam opt kilometri", a spus Codrin Roman.
ACCIDENT AVIATIC: Căutările, îngreunate de terenul dificil
Localnicii care au participat la căutări și care au stat de vorbă cu presa au declarat că a fost greu de ajuns la locul în care a căzut avionul, din cauză că drumurile erau pline de zăpadă, gheață și noroi, dar și pentru că se lăsase întunericul și era ceață. La un moment dat pădurarii se gândeau chiar să tragă un foc de armă pentru ca medicul cu care stăteau de vorbă să poată avea un reper după care să se ghideze apoi echipele de cercetare.
De la locul în care a căzut avionul, victimele au fost transportate, de localnici și salvamontiști, până la un loc în care era posibilă plasarea unei ambulanțe. La fața locului, în satul Horea, au fost aduse două spitale mobile ale SMURD și aproape zece ambulanțe. Toate cele cinci victime care au supraviețuit accidentului au fost plasate în ambulanțe, la miezul nopții, după care au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Clinic Județean Cluj.
Pilotul Adrian Iovan și o femeie, medic rezident, și-au pierdut viața, luni seara, în urma accidentului aviatic care a avut loc într-o localitate montană din județul Cluj.
Avionul de tip BN 2, aparținând Școlii Superioare de Aviație, în care se aflau cinci pasageri, pilotul și copilotul, transporta o echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul Elias la Oradea unde medicii urmau să participe la o operație de prelevare de organe pentru transplant.