Incidentul s-a petrecut în anul 2015, atunci când româncei îi fusese implantată proteza mitrală mecanică care înlocuia, practic, proteza biologică anterioară. Femeia, aflată în stare de necesitate, nu și-a permis să plătească controalele după operație. De atunci, ea nu a mai putut efectua niciun control cardiologic, deoarece nu a putut plăti vizitele medicale, relatează Corriere.it, citat de Știri Diaspora.
Instanța civilă a condamnat Agenția Locală de Protecție a Sănătății (ATS) și Spitalul Niguarda să asigure accesul complet gratuit la îngrijiri esențiale pentru româncă, în condițiile în care ATS Milano trebuie să preia toate serviciile medicale esențiale chiar și pentru cetățenii europeni fără reședință și fără a îndeplini condițiile de înscriere în sistemul național de sănătate.
Incredibila situație a fost depistată în urma unui control efectuat de Ambulatoriul Mobil de Urgență. Atunci s-a constatat că femeia fi trebuit să facă un control la trei luni de la operație, dar pacienta nu fusese încă preluată de nicio unitate. Femeia făcuse doar câteva controale la Centrul de terapie anticoagulantă orală pentru monitorizarea tratamentelor farmacologice, plătind întotdeauna 85,16 euro pe serviciu.
Prin urmare, Ambulatoriul Mobil de Urgență s-a adresat birourilor spitalului Niguarda, semnalând ilegalitatea excluderii femeii din traseul normal de control. Cu toate astea, oficiile spitalului au continuat să refuze să preia pacientul. Cazul a fost înaintat Curții și astfel s-a ajuns la decizia favorabilă româncei.
În decembrie 2012, acordul semnat în cadrul Conferinței permanente pentru relațiile dintre stat și regiuni a propus tuturor regiunilor și provinciilor să adopte codul de card ENI (European Non-Enrolled) pentru cetățenii europeni fără reședință și condițiile de înscriere în serviciul național de sănătate.
Spre deosebire de alte regiuni, Lombardia nu recunoaște dreptul la asistență medicală ențială cetățenilor europeni care nu au ședere legală, care sunt obligați să suporte integral costul tratamentului, plătind astfel din propriul buzunar pentru consultații ambulatorii, spitalizări și medicamente, indiferent de venituri, mai arată sursa citată.