"În ultimele zile, au fost răspândite în spațiul public mai multe informații false despre starea mea de sănătate și anumite solicitări pe care le-aș fi făcut. Dat fiind că țin la corecta informare a publicului și nu îmi doresc ca numele meu să fie folosit într-o campanie de fake news, țin să fac următoarele precizări:
1. Nu am solicitat niciunui corp medical și niciunei instituții o proteză de șold.
2. Nu sunt înscris pe nicio listă în vederea obținerii unui astfel de dispozitiv medical.
3. Le mulțumesc pentru gândurile bune celor care și-au anunțat disponibilitatea de a mă ajuta pentru procurarea unei proteze de șold, însă nu am o astfel de necesitate.
Cu respect și cu mulțumiri pentru cei care vor prelua acest mesaj și vor contribui la restabilirea adevărului, prof. dr. Leon Dănăilă" a fost mesajul transmis de marele neurochirurg, pe pagina Leon Dănăilă oficial.