Autocisterna încărcată cu 32 de tone de benzină şi motorină se deplasa spre Ploieşti. În zona kilometrului 51, autoutilitara s-a răsturnat. Aproape jumătate de tonă de carburant s-a scurs din cisternă, iar 25 de pompieri au fost chemaţi de urgenţă la locul accidentului.
"Sunt înregistrate scurgeri de combustibil. Nu există niciun pericol de explozie întrucât cisterna este răcită cu spumă de echipajele de intervenţie", a afirmat RALUCA VASILOAE, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.
Şoferul autoutilitarei, rănit uşor la braţ, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti pentru îngrijiri medicale. Pentru a putea ridica în siguranţă cisterna, traficul rutier a fost închis pe ambele sensuri.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
UPDATE 19:00. Cisterna care transporta 22 de tone de motorină şi 10 tone de benzină răsturnată, sâmbătă, pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti a fost repusă pe roţi, după aproape opt ore de la producerea evenimentului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, iniţial a fost repus pe roţi capul-tractor, după ce o parte din încărcătură a fost transvazată, conform Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, a precizat că traficul pe A3 este în continuare oprit şi deviat între localităţile Potrigrafu şi Bărcăneşti
UPDATE ora 17:00. Autostrada este blocată și la această oră. Șoferii care vor să ajungă în Capitală sunt redirecționați spre DN1. Cisterna transporta 22 de tone de motorină și 10 de benzină.
UPDATE ora 15:00. 25 de pompieri intervin la fața locului.
Este probabil ca circulația să rămână blocată în continuare timp de câteva ore.
UPDATE ora 13:00. Reprezentanții firmei care dețin cisterna răsturnată pe A3, așteptați să ridice autovehiculul. Circulația oprită pe un sens, pe A3. Scurgeri de combustibil de la cisterna răsturnată.
Autorităţile au anunţat că, la această oră, se mută cele 32 de tone de combustibil în altă cisternă. Nicio persoană n-a fost rănită. La această oră, nu există riscul unei explozii. Cauza accidentului: pierderea controlului direcţiei.
Circulaţia ar urma să fie închisă 40-50 de minute. Nicio altă maşină nu a fost implicată în acest accident.
Pompierii s-au deplasat la faţa locului şi folosesc spuma pentru a răci cisterna, cu scopul de a evita o eventuală explozie. Au intervenit 25 de pompieri. S-a scurs jumătate de tonă de combustibil.
Şoferul autocisternei a suferit doar leziuni minore.