Angajații din Sănătate atrag atenția că în acest moment salariile sunt înghețate la nivelul anului 2018 pentru o mare parte din angajații din sistemul medical.
Personalul auxiliar este cea mai afectată categorie de acest lucru și, spun ei, că inclusiv sporurile sunt calculate la nivelul salariilor din 2018. În context, aceștia cer guvernanților să aplice Legea salarizării astfel încât să ajungă la nivelul din grila de salarizare aferentă anului 2022.
De miercuri, în unitățile medicale din țară va avea loc o grevă japoneză. Aceasta se va desfășura până la jumătatea acestei luni, timp în care guvernanții au un termen limită pentru a adopta prin acte normative majorările promise. În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, angajații din Sănătate iau în calcul greva generală.
În tot acest timp vor avea loc și proteste. Una dintre federațiile din sistemul medical va organiza un protest în Capitală în doar câteva zile, la care vor participa oameni din întreaga țară. Reprezentanții acestei federații cer guvernanților ca în noua lege a salarizării să fie eliminate inechitățile din sistem.