Fapta a fost semnalată prin apel la 112, miercuri, 13 august, la ora 14.59, chiar de proprietara apartamentului situat pe strada Arieșului din Alba Iulia, scrie proalba.ro.
Aceasta fusese chemată de urgenţă şi rugată de un alt chiriaş să o evacueze pe F.L. (26 de ani), de loc din Lopadea Nouă, judeţul Alba, pe motiv că tânăra ar fi afişat o ţinută indecentă în faţa musafirilor acestuia.
Certată, se pare, de gazdă, tânăra a dat vina pe temperaturile caniculare. Cerându-i-se apoi să părăsească locuinţa, a avut un comportament vulgar, înjurând-o atât pe proprietară cât şi pe chiriaşul care a "denunţat-o".
La rândul lor, aceştia i-au replicat in acelaşi mod, cearta continuând până la venirea jandarmilor. Conflictul a fost aplanat, iar vinovaţii au fost sancţionaţi contravenţional.