Femeia, în vârstă de 73 de ani, şi-a pus lipitori peste varice, infectându-i-se grav zona. Ea a fost adusă în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon” cu picioarele infectate, cu ulceraţii extinse, pentru care urgentiştii i-au recomandat tratament la domiciliu. Victima a ajuns în UPU marţi seara, după ce fiica sa a observat că picioarele i s-au infectat. „Pacienta a fost evaluată în UPU. Ea prezenta o infecţie locală la nivelul membrelor inferioare, care a apărut după ce femeia a folosit lipitori ca terapie pentru tratamentul varicelor. După evaluare şi tratament, pacienta a primit recomandări pentru îngrijiri la domiciliu. Nu a fost cazul de intervenţie chirurgicală”, a arătat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
PROMOTIE MARE LA eMAG! CONSULTATI OFERTA AICI.
Urgentiştii au precizat că astfel de cazuri nu sunt rare în UPU. Anul trecut, de pildă, medicii au internat o pacientă care dezvoltase la nivelul picioarelor o infecţie după ce-şi aplicase cataplasme cu varză. Potrivit prof.dr. Ştefan Georgescu, practica tratării varicelor cu lipitori aplicate local trebuie efectuată sub stricta supraveghere a unui specialist. „Aceste vietăţi intră în piele şi pot să tragă cheagul de sânge acumulat într-un anumit loc. Însă, atunci când sunt scoase de sub piele, acolo rămâne o fistulă varicoasă care sigur că se poate infecta din cauza factorilor din mediul extern, de la praf, la hainele care sunt trase peste acele locuri. Din punctul meu de vedere, unele leacuri naturiste sunt bune, altele nu prea. Toate însă trebuie realizate sub supraveghere, pentru că orice act aşa-zis medical poate determina şi complicaţii”, a arătat chirurgul Ştefan Georgescu, director medical al Spitalului „Sfântul Spiridon”.