Stewart Glass susţine că a primit o scrisoare misterioasă cu imaginea plajei din Poole şi că aceasta a fost trimisă pe 5 august 1976, de către două femei, prin care îi transmiteau salutări soţiei lui.
La început nu şi-a dat seama de la cine vine acea scrisoare, însă şi-a amintit apoi că o primise de la familia la care bărbatul locuise în anii '60.
Purtătorul de cuvânt al companiei a declarat că scrisoarea a fost expediată imediat după ce a intrat în sistemul poştal, chiar dacă are pe ea o ştampilă veche de peste 40 de ani, scrie stirilekanald.ro.