La data de 6 iulie 2023, polițiștii din Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 48 de ani, din comuna Arieșeni, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, amenințare și acte de cruzime față de animale.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în dimineața zilei de 6 iulie 2023, încălcând prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de către polițiști, la sfârșitul săptămânii trecute, ca urmare a faptului că bărbatul s-a manifestat violent față de membrii familiei sale, s-ar fi deplasat la locuința comună unde și-ar fi amenințat soția și fiica, cu acte de violență și unde ar fi ucis un porc aflat într-o anexă a gospodăriei.
În cursul zilei de azi, 7 iulie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.