Poetul originar din Missouri a încetat din viaţă, miercuri, în localitatea Amherst din Massachusetts, informează contactmusic.com. De-a lungul carierei sale, James Tate a publicat peste 20 de volume de poezie şi a câştigat premii notabile, precum National Book Award, în 1994, pentru volumul "Worshipful Company of Fletchers", şi National Institute of Arts and Letters Award. În afară de poezii, James Tate a scris două volume de proză, "Dreams of a Robot Dancing Bee" (2001) şi "The Route as Briefed" (1999). Tate a lucrat şi ca profesor de limba şi literatura engleză, la University of Massachusetts din Amherst, din 1971 până la decesul său.