Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii, într-o postare pe Facebook.
"Rămas bun, Doina Botez!Absolventă, în 1975, a Universității Naționale de Arte București, pe atunci Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, artista plastică Doina Botez a vernisat în numeroase spații publice și private din România, dar mai ales din străinătate și a câștigat inimile iubitorilor de artă de pretutindeni. S-a dedicat ilustrării cărților, în special a celor pentru copii, precum și picturii și graficii, devenind totodată scenografă pentru studioul de desene animate Animafilm.
În 2009, a prezentat la Roma, în prestigioasa Sală a Coloanelor din Muzeul Național Castel Sant\"Angelo, o expoziție personală de grafică și pictură. Evenimentul s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii și a explorat tema metamorfozei ca instrument de analiză și introspecție a ființei umane, temă de cercetare dezvoltată de artistă în ultimul timp. Lucrările ei, pentru care îi mulțumim, pot fi admirate în colecții private sau publice din România, dar și din numeroase alte țări precum Italia, Franța, Marea Britanie, Germania, Brazilia etc.", a apărut pe site-ul instituției.