Bărbatul a ajuns la un internet cafe din oraşul chinez Jiaxing sâmbăta trecută şi duminică în jurul amiezii, după ce a petrecut peste 20 de ore jucând jocuri video, a vrut să facă o pauză şi să meargă la baie. Din păcate pentru bărbat, a descoperit că nu îşi mai poate mişca picioarele, aşa că cei aflaţi în internet cafe au chemat o ambulanţă.
În filmuleţul postat online, medicii pot fi văzuţi în timp ce îl duc către ambulanţă pe o targă. El a ajuns la spital.
Replica tânărului în timp ce era dus la spital i-a şocat, însă, pe cei prezenţi: el i-a cerut unui prieten să termine nivelul jocului la care rămăsese.