Guvernul a adoptat, la începutul lunii august, Ordonanţa de Urgenţă care plafonarează indemnizaţia pentru creşterea copilului la 8.500 de lei. Această prevedere se aplică începând cu luna septembrie.
"Guvernul a modificat, în şedinţa de astăzi (vineri, 4 august -n.r.), OUG nr.111/2010 privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar. Prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât şi pentru situaţiile ulterioare", potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern.
Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va stabili ca şi până acum, la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, cu menţinerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, insă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei, potrivit sursei citate.