Primăria de sector menționează într-un comunicat de presă că sunt ridicate doar mașinile abandonate și cele declarate fără stăpân, care fac obiectul Legii nr.421/2002, nu și cele parcate neregulamentar.
Autoturismele ridicate vor fi depozitate într-un spațiu situat pe Șoseaua Odăi nr. 3-5, special amenajat în acest scop de administrația locală. Administrația locală nu percepe nicio taxă pentru depozitarea acestora, având în vedere că spațiul de depozitare a autoturismelor abandonate aparține Primăriei Sectorului 1.
În schimb, vehiculul abandonat va fi restituit proprietarului sau deținătorului legal numai după ce acesta achită suma de 2000 de lei cu titlu de amendă, potrivit procedurilor instituite de Legea nr.421/2002, la care se adaugă taxa de ridicare și transport în cuantum de 500 de lei.
Potrivit prevederilor articolului 20 din Hotărârea Consiliului Local nr. 16/2016 "Vehiculele fără stăpân se pot restitui către proprietar/deținător legal pe toată perioada depozitării până la valorificarea acestora, în termen de 10 zile de la data la care persoana care reclamă vehiculul face dovada calității de proprietar/deținător legal", după achitarea taxelor aferente.
Procedura pentru ca o mașină să fie declarată abandonată
Cum este definit de lege un vehicul abandonat: „vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ – teritoriale de cel puțin un an, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice determinate de starea improprie circulației acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenția neechivocă a proprietarului sau deținătorului legal de a renunța la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului".
Depistarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe teritoriul Sectorului 1 intră în atribuțiile Poliției Locale și se realizează cu ocazia activităților zilnice desfășurate în teren sau la sesizarea cetățenilor.
În cazul mașinilor abandonate, dacă se constată îndeplinirea cerințelor articolului 2, litera b. din Legea 421/2002, agentul constatator va afișa o somație pe caroseria vehiculului prin care solicită ridicarea acestuia, în termen de 10 zile, de pe domeniul public.
După identificarea proprietarului sau a deținătorului legal, acesta este somat prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, cerându-i să își ridice mașina de pe domeniul public, sau privat, în termen de 5 zile de la primirea somației.
Dacă proprietarul sau deținătorul legal nu dă curs somației, la expirarea termenului de 5 zile, primarul va emite o dispoziție prin care declară vehiculul abandonat, în baza căreia mașina va fi ridicată, transportată și depozitată în locul special amenajat.