Tutea a mai spus că verificările vor dura câteva luni, iar la final va fi întocmit un raport complet, cu toate problemele companiei aeriene. Ministrul Transporturilor Felix Stroe, a demis până acum șefii a două companii aflate în subordine: CFR Infrastructură și Metrorex. În primul caz a fost vorba de întârzierea trenului cu care călătorea ministrul, iar în al doilea de un incident cu o garnitură de metrou. În cazul cursei Tarom care a avut probleme la Bruxelles, atenția presei a fost atrasă și de faptul că demnitarii aflați în aeronavă au fost îmbarcați pentru București într-un alt avion, în timp ce restul pasagerilor au revenit chiar cu aeronava care a avut defecţiuni, după ce au fost remediate.