Oamenii au deschis sticla, convinși fiind că e vorba despre vreo glumă a unui copil de pe plajă, însă nu mică le-a fost mirarea când au văzut că mesajul din ea data din 1990.
Acum 26 de ani, o fetiță care pe atunci avea 10 ani a scris câteva detalii despre ea și familia ei și a notat adresa unde poate fi contactată de către cei care găsesc mesajul ei.
Cei care l-au găsit au fost șocați și mărturisesc că nu-și dau seama cum a fost posibil ca mesajul să se păstreze atât de mult timp. Au contactat-o pe femeia care l-a scris, însă au dat peste părinții ei, întrucât ea-și notase numele de dinainte de căsătorie pe foaie. Acesteia nu i-a venit să creadă, a cerut detalii despre locul în care sticla a fost găsită, precum și foaia din ea.