Jeanne Calment este considerată, în mod oficial, persoana care a avut cea mai lungă viață, numeroasele povești despre bărbați care ar fi trăit 200 de ani neputând fi verificate. Potrivit viralnovelty.net, Jeanne nu a făcut niciun efort pentru a duce o viață sănătoasă, ba din contra. Femeia a început să fumeze de la vârsta de 21 de ani, a mâncat în jur de 400 de grame de ciocolată săptămânal și era mare amatoare de vin roșu. Iar aceste obiceiuri și le-a păstrat până la vârsta de 119 ani.
În schimb, Jeanne și-a pus longevitatea pe seama faptului că a fost o fire activă din punct de vedere psihic, că a râs foarte mult și că nu s-a lăsat subjugată de stres. Motto-ul ei în viață a fost dacă nu se poate face nimic în legătură cu o anumită chestiune, atunci nu-ți mai bate capul cu ea. Pe de altă parte, stilul ei de viață a fost ajutat și de faptul că s-a născut într-o familie bogată și s-a măritat cu un bărbat cu bani, fapt ce i-a perms să ducă o viață confortabilă și lipsită de stres.
Sursa: doctorulzilei.ro