Poliţiştii rutieri din Constanţa l-au reţinut pentru 24 de ore pe tânărul de 19 ani care a provocat accidentul din localitatea 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, iar alţi trei au fost răniţi.
Tânărul şofer este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Imediat după accident, şoferul a fugit, fiind găsit în Vama Veche.
Din informațiile transmise de Poliție, șoferul era drogat, testul efectuat de agenți ieșind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Testul pentru consum de alcool a ieșit negativ.
Șoferul drogat este extrem de activ în mediul online, unde se laudă cu stilul de viață luxos.
În fața anchetatorilor, el a declarat că era atât de drogat, încât nici nu a știut că a comis un accident grav.