A plout torențial, sâmbătă seara, la Dej, iar şuvoiaele de apă adunate pe carosabil le-au dat serioase bătăi de cap șoferilor și pietonilor. De altfel, meteorologii chiar au consemnat un record: 64 l/mp, dintre care 21 de litri căzuți în doar jumătate de oră
Pe mai multe străzi din cartierul Dealul Florilor s-au format adevărate lacuri de acumulare. Localnicii s-au chinuit, cu mături sau cu mâinile goale, să curețe gurile de canalizare, care nu mai făceau față șuvoaielor.
A plout torențial și în Brașov. Mai multe străzi şi subsoluri de blocuri au fost inundate, în urma unei ploi torenţiale care nu a durat decât 20 de minute. De fapt, întreg județul Braşov a fost ieri sub avertizare cod portocaliu de furtună. Traficul feroviar a fost oprit pe Magistrala 400 Braşov - Târgu Mureş, între staţiile Deda şi Topliţa, din cauza unui copac căzut peste linia de cale ferată.
Lucrurile nu au stat mai bine nici în Satu Mare. A plout torențial şi mașinile au înaintat cu greu prin apa adunată în centru orașului. Pompierii au intervenit cu mai multe utilaje și o motopompă de mare putere pentru a remedia situația.
sursă foto: dejeanul.ro
sursă video: Realitatea TV