La Moraviţa, pe un teren de opt hectare, pus la dispoziţie de către primărie, au fost montate aproximativ 80 de corturi de la Armată şi de la Crucea Roşie, în care vor putea fi adăpostite aproximativ 500 de persoane.
Tabăra este amplasată la ieşirea din localitate, pe un izlaz, la doar doi kilometri de punctul de trecere al frontierei cu Serbia şi la 200 de metri de drumul care leagă Timişoara de Moraviţa, scrie Mediafax.
Această tabără va avea un centru de comandă, dar şi corturi care vor deservi ca sală de mese şi depozit pentru alimente.
În localitatea Moraviţa se află cel mai mare punct de trecere a frontierei spre Serbia, prima localitate sâbească după vamă fiind Vârşeţ.
Între timp, în tabăra deschisă duminică în localitatea Lunga, care aparţine de comuna Comloşu Mare şi unde se află un punct de trecere al frontierei spre Serbia, au fost trase reţelele de utilităţi.
Potrivit unor surse locale, la Lunga se lucrează la ridicarea altor aproximativ o sută de corturi pe lângă cele 50 instalate cu o zi în urmă. Aici vor putea fi adăpostiţi circa 500 de migranţi care ar putea trece frontiera cu Serbia înspre România.