Cinci candidaţi urmează să mai fie audiaţi în următoarele două săptămâni, informează agerpres.ro.
Nouăsprezece dintre ei au fost audiaţi în această săptămână de aleşii europeni, iar trei au fost puşi în dificultate. Este vorba de franţuzoaica Sylvie Goulard, suedeza Ylva Johansson şi polonezul Janusz Wojciechowski.
Suedeza, candidată pentru a Afaceri interne, şi polonezul pentru Agricultură „nu au convins deloc de capacitatea lor de a-şi gestiona portofoliile", a afirmat un eurodeputat din grupul Partidului Popular European, prima forţă în Parlament.
Problema franţuzoaicei este cu totul alta. Sylvie Goulard s-a arătat „cât se poate de capabilă" să gestioneze foarte importantul portofoliu al Pieţei Interne, al Industriei şi al Apărării, cu trei direcţii generale în subordinea sa, dar "ea ridică o problemă politică", a adăugat acelaşi europarlamentar.
"Aşteptăm de la candidaţi integritate şi competenţe", a explicat el.
"Sylvie Goulard trebuie să explice Parlamentului pentru ce vizează un post de comisar european în pofida problemelor judiciare care au constrâns-o să demisioneze din postul său de ministru în Franţa", a subliniat el. Acest reproş i-a fost adresat în mai multe rânduri în cursul audierii sale miercuri.
"Nu avem nevoie de o Superwoman. Avem nevoie de un comisar căruia scandalurile să nu-i pună în pericol importante proiecte pentru piaţa internă a UE", a avertizat PPE într-un comunicat publicat pe contul său Twitter.
Sylvie Goulard face obiectul unei anchete în Franţa pentru utilizarea finanţărilor europene acordate aleşilor din MoDem ( Mişcarea Democrată Franceză) în Parlamentul European pentru asistenţii lor. O anchetă similară a fost deschisă de Oficiul antifraudă al UE, OLAF.
Candidata franceză a fost întrebată de asemenea despre importantele remunerări obţinute din partea Fundaţiei Berggruen, un think tank american, între 2013 şi 2016, când ea era deputată europeană.
Cei trei candidaţi picaţi au fost rugaţi să răspundă în scris la o serie de întrebări şi o nouă serie de audieri este avută în vedere în 14 şi 15 octombrie, cu trei zile înainte de summitul european.
Șansă nesperată pentru România. Ce va face Viorica Dăncilă
Această serie de noi audieri permite de asemenea să fie audiaţi noii candidaţi desemnaţi de Ungaria şi România, după respingerea lui Lazlo Trocsanyi şi a Rovanei Plumb.
Viorica Dăncilă a anunțat miercuri, 2 octombrie, că, în cursul acestei săptămâni, îi va trimite Ursulei von der Leyen cele două nume votate de Comitetul Executiv al PSD: europarlamentarul Dan Nica și secretarul de stat în MAE Gabriela Ciot.
Până în acest moment, Viorica Dăncilă nu a transmis însă oficial propunerile. Acestea nu au fost transmise nici măcăr Parlamentului României, potrivit unor surse parlamentare.
Melania-Gabriela Ciot, propunerea-femeie a PSD pentru postul de comisar european din partea României, are însă niște probleme. Ea ar fi plagiat în proporție covârșitoare un articol științific publicat în anul 2012, potrivit Press One.
Dezvăluiri bombă despre Gabriela Ciot, propunerea lui Dăncilă de comisar european
Audierile ar trebui finalizate în următoarele două săptămâni, pentru că la 1 noiembrie noua comisie să își poată începe activitatea.
Votul de învestitură al noii Comisii Europene, prezidată de nemţoaica Ursula von der Leyen, este prevăzut să aibă loc în timpul sesiunii plenare a Parlamentului European în 21-24 octombrie la Strasbourg.