Americanca a povestit că durerea pe care a resimțit-o la nivelul pieptului a fost cea mai puternică din toate cele pe care le experimentase până atunci. A început cu o senzație de arsură în piept care s-a răspândit în spate, apoi s-a prăbușit la pământ.
„Am trei copii și aș prefera oricând să mai trec printr-o naștere naturală decât să mai trec vreodată prin ce am trecut atunci. Am turnat soluțiile într-o găleată, toate împreună, și am turnat apă fierbinte peste. Imediat un miros ciudat a umplut încăperea. Atunci durerea a început și m-am prăbușit la podea”, a povestit îngrozită femeia, potrivit Daily Mail.