Nordicii au fost atât de cuceriţi de gustul său tropical, încât au supranumit-o verdens beste, adică „cea mai bună din lume”. Noi spunem să nu îi crezi pe cuvânt: încearcă reţeta şi convinge-te!
Ingrediente pentru prăjitura de banane cu cocos
Pentru 8-10 porţii din cea mai bună prăjitură din lume, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
- 10 linguri de unt nesărat, moale;
- o cană și jumătate de zahăr, separate;
- 170 de grame de făină;
- 1 linguriţă de praf de copt;
- 1 linguriţă de scorţişoară măcinată;
- 1/2 linguriţă de cardamom măcinat;
- 1 vârf de cuţit de sare;
- 5 ouă mari, separate în albuşuri şi gălbenuşuri;
- 1/3 cană lapte de 3.5% grăsime;
- 1/2 cană fulgi de cocos;
- 1 cană de smântână pentru frişcă;
- 1 păstaie de vanilie;
- 2 banane feliate.
Cum prepari prăjitura de banane cu cocos
- Preîncălzește cuptorul la 170 de grade. Fixează o foaie de hârtie pentru copt într-o tavă dreptunghiulară, asigurându-te că există suficient surplus pe margini.
- Într-un bol mare, mixează untul şi 2/3 de cană de zahăr, până când amestecul capătă o textura cremoasă şi aerată, timp de aproximativ 3 minute.
- La viteză mică, adaugă făina, praful de copt, mirodeniile şi sarea, omogenizând totul.
- Adaugă, pe rând, gălbenuşurile de ou şi laptele până la omogenizarea completă, apoi transferă aluatul obţinut în tavă cu hârtie de copt.
- Curăţă bine bolul mixerului pentru a îndepărta orice urmă de gălbenuş – acesta este un pas esenţial, deoarece prezenţa gălbenuşului va împiedica formarea bezelei pe care urmează să o prepari. Toarnă albuşurile în bol şi adaugă cantitatea rămasă de zahăr. Mixează totul până albuşurile se transformă într-o spumă aerată şi devin lucioase. Odată ce albuşurile capătă o consistentă semi-solidă, toarnă-le deasupra aluatului din tavă, într-un strat uniform.
- Pune totul la cuptor pentru 25 de minute sau până când bezeaua capătă o culoare uşor aurie. După 15 minute de la momentul introducerii tăvii în cuptor, acoperă bezeaua cu fulgii de cocos – astfel, nuca de cocos se poate lipi de bezeaua încă lipicioasă, prevenind totodată arderea ei accidentală.
- Scoate tava din cuptor şi permite-i prăjiturii să se răcească. Între timp, prepară frişca: pune smântâna dulce într-un bol mediu şi adaugă seminţele păstăii de vanilie, apoi mixează totul timp de aproximativ 3 minute.
- Odată ce prăjitura s-a răcit, scoate-o din tavă şi transfer-o pe un fund de tocat. Taie aluatul pe jumătate, în diagonală, folosind un cuţit zimţat pentru pâine. Pune jumătatea inferioară a prăjiturii pe platoul în care urmează să o serveşti şi acoperă-l cu frişca preparată mai devreme şi feliile de banană. Fixează jumătatea rămasă de blat peste frişcă, asigurându-te că stratul de bezea vine deasupra.
Prăjitura ta este gata! Pune-o la frigider şi permite-i să se răcească timp de o oră înainte de a o servi, pentru ca aromele să se îmbine şi să capete o textură mai moale.
Portalul 10/10 deschide calea unui nou început. Care este șansa ta, conform numerologiei