A trecut prin momente cumplite, operându-se în al treilea stadiu al bolii, însă aceasta nu era prima dată când Ann trecuse prin experiența cancerului. Și soțul său decedase din pricina unui cancer de plămâni, în ciuda tratamentelor de chimioterapie.
Cameron nu a vrut să urmeze însă această cale și a ales tratamente alternative. După operație a reușit să se simtă mai bine, însă verificările medicale au arătat că la puțin timp cancerul se răspândise la plămâni și cel de la colon ajunsese în stadiul patru.
Cercetând și informându-se zilnic, Cameron a descoperit povestea lui Ralph Cole, care a fost diagnosticat cu cancer de piele și care a reușit să se vindece cu suc de morcov.
A decis să urmeze acești pași și, spre uimirea tuturor, Ann a descoperit cum cancerul se oprise, iar tumorile s-au micșorat, precum și inflamația din zona glandelor limfatice.
După patru luni, glandele sale funcționau normal, iar cancerul continua să se retragă, iar după opt luni să dispară în totalitate.
Secretul, aparent, stă în sucul de morcovi, bogat în alcool gras și proprietăți naturale anticancer, carotenul prevenind apariția celulelor canceroase.