Iată 8 simptome descoperite recent, de care nu am auzit până acum, și care completează lista lungă a semnelor infecției cu Covid-19.
Printre cele mai comune simptome Covid-19 se numără febra, durerile musculare, tusea seacă și pierderea gustului și a mirosului.
Însă există și alte manifestări mai puțin întâlnite, dar pe care ar trebui să le cunoști. Printre acestea, se numără: ulcerații la nivelul limbii, gust metalic sau extrem de neplăcut, foarte ciudat, căderea excesivă a părului, stare de confuzie și pierderi de memorie, așa-numitul simptom al ochilor roz sau în termeni științifici - conjunctivită - lipsa poftei de mâncare la copii, iritații și roșeață în zona abdominală - tot la copii - dar și așa numitul picior Covid.
Săptămâna trecută, profesorul Tim Spector, epidemiologist la King’s College London și unul dintre experții care analizează datele dintr-o aplicație de urmărire a simptomelor infecției Covid-19, a declarat, pentru publicația The Sun, că, pe lângă manifestările pe care deja le cunoaștem, au apărut și altele pe care ar trebui să le recunoaștem. Potrivit Click!, ultimul de pe listă este „Limba Covid”.
"Pe aplicația pe care am dezvoltat-o, primim o mulțime de relatări din partea oamenilor infectați cu Covid și care ne țin la curent cu simptomele bolii. În ultima perioadă, primim din ce în ce mai multe detalii cu privire la ulcerații și umflături ale limbii și ale mucoasei bucale. Pe suprafața limbii se observă pete roșii. Limba seamănă mai degrabă cu o hartă geografică. Uneori, limba este umflată, alteori nu. Uneori, acest simptom apare și dispare spontan. Însă în cazul multor pacienți, această manifestare a bolii poate dura între câteva zile și câteva luni. Bineînțeles că ar putea fi și simptomul altor probleme de sănătate cu care persoana respectivă se confruntă, însă ar trebui să-ți ridici un mare semn de întrebare dacă acest simptom vine la pachet și cu altele cunoscute drept simptome comune infecției cu Covid", a spus expertul.