Directorul interimar al Spitalului Municipal Mediaş, doctorul Jan Mircea Truţă, a declarat, corespondentului News.ro, că opt copii care ar avea toxiinfecţie alimentară au fost aduşi la unitatea medicală.
“În prezent, copiii sunt văzuţi de medicul de specialitate în Compartimentul Primiri Urgenţe şi, cel mai probabil, vor fi internaţi”, a declarat directorul spitalului.
Surse oficiale au precizat, pentru News.ro, că este vorba despre opt copii care fac parte dintr-un grup de 39 de elevi din Bucureşti care sunt în tabără la Mediaş şi cărora li s-a făcut rău după ce au mâncat la restaurantul hotelului în care sunt cazaţi.