Dacă cei mai mulţi dintre noi nici nu ne gândim la astfel de lucruri, numeroasele cazuri de copii care vorbesc încă din primii ani de viaţă despre locuri sau oameni din vieţile trecute sunt tulburătoare.
Iată cum să citeşti lucruri pe care, altfel, le-ai ignora şi care îţi pot spune mai multe despre viaţa ta din trecut:
Vise
Cele mai multe vise par să nu aibă niciun sens. Destul de rar reuşim să înţelegem ceva din ceea ce am văzut în somn. Dar visele repetitive sau cele care un efect profund asupra ta, chiar şi după ce te-ai trezit, îţi pot oferi indicii importante cu privire la viaţa ta anterioară.
Dacă visezi că eşti într-o altă lume, diferită de cea în care trăieşti în prezent, dacă simţi că eşti tu, dar totuşi persoana din vis arată cu totul diferit sau este de sex opus, ar putea ca amintirile tale din altă viaţă să se manifeste în somn. Încearcă să ţi le aminteşti imediat după ce ai visat şi să extragi din ele elementele esenţiale.
Deja vu
Deja vu reprezintă acea senzaţie ciudată pe care o ai timp de câteva secunde atunci când ţi se pare că ai mai trăit ceea ce tocmai s-a întâmplat. Este un fenomen dificil de explicat chiar şi de specialişti, mai ales că unele persoane pot anticipa ceea ce urmează să se întâmple, într-un moment de deja vu.
De fiecare dată când experimentezi un deja vu, încearcă să memorezi şi să analizezi contextul în care s-a produs. Poţi să extragi informaţii preţioase, pe care să le notezi şi să le păstrezi alături de alte indicii referitoare la viaţa trecută, scrie efemeride.ro.