Lucruri care strică reputația
Reputația se câștigă greu și se poate pierde într-o clipă. Nevoia la apartenență socială și nevoia de a fi acceptat în anumite cercuri sociale a existat din toate timpurile. În zilele noastre parcă suntem din ce în ce mai legați unii de ceilalți, parcă în serie, fie prin prisma ocupației, fie prin cea a anturajului.
Astfel, în toate cercurile sociale persoanele de încredere devin respectate, li se acordă credit, li se fac recomandări favorabile și aşa ating mult mai ușor succesul. Cert este că relațiile sociale se bazează pe principiul cauzalității, mai exact orice cauză produce un efect, care conturează reputația fiecărui individ. .
Minciuna
Nu trebuie să minți indiferent de situația dată. Se știe că minciuna are picioare scurte. Mai bine recunoaște situația reală pentru a nu o complica mințind. Minciuna este cauza multor neplăceri în relațiile sociale. Aceasta poate distruge căsnicii, prietenii sau relații de colegialitate. Chiar dacă în multe situații minciunile sunt iertate sau trecute cu vederea, nu înseamnă ca acest lucru va rămâne netaxat. Iar cei care vor avea de pierdut vor fi chiar persoanele care au mințit.
Oamenii își vor pierde încrederea în cel care i-a mințit. Și cu siguranță vor fi mult mai precauți și atenți când vor mai fi nevoiți să interacționeze cu acesta. Sau în alte cazuri, vor evita pe viitor orice tip de relaționare. Cel dezavantajat va fi tot cel care nu a spus adevărul, deoarece în astfel de cazuri, oamenii vor începe să-l evite sau să-l marginalizeze.
Cum recunosti o femeie care iubeste aventura. Gesturile care o dau de gol. Ce spune limbajul non-verbal
Nerespectarea cuvântului dat strică reputația
Cuvântul dat devine lege nescrisă. Oricine își dă cuvântul sau face o promisiune, acestea trebuie să ajungă la concretizare. În sens contrar, faci o defavoare atât celor cărora le-ai făcut promisiunea și a căror rezolvare necesită amânare prin nerespectarea cuvântului tău, cât și ție. Deoarece în viitor oamenii nu vor mai apela la serviciile tale, iar tu nu doar că vei pierde potențiali clienți, în cazul colaborărilor profesionale, dar poți fi subiectul unei recomandări negative.
Întârzierea
Aici este vorba atât de întârzierea în cazul întâlnirilor stabilite la o anumită oră și loc, cât și la întârzierea promisiunilor care trebuie onorate la o dată stabilită. Nerespectarea datei stabilite, de asemenea, poate cauza neplăceri celor implicați sau chiar mai multor persoane. Deoarece poate atrage după sine alte întârzieri. Întârzierea la o întâlnire stabilită se acceptă numai când există o cauză bine întemeiată, produsă de factori externi, ce nu țin de hotărârea celui în cauză.
Omisiunea
Omisiunea poate să fie involuntară sau intenționată. Indiferent de tipul acesteia în ambele cazuri poți fi ușor catalogat ca fiind un om neserios. Omisiunea intenționată este evident o minciună mascată, iar cea din neglijență denotă faptul că nu ai acordat o atenție specială subiectului sau persoanei respective. Sau ai acordat o atenție superficială, mai exact nu ți-ai dat interesul. Și acest lucru ca și în cazurile precedente te poate costa reputația și prestigiul.