Cei patru bărbați și-ar fi torturat colega timp de 15 minute, iar în acest moment poliția desfășoară o anchetă. Asistenții riscă să fie puși sub acuzare și pentru lipsire de libertate, relatează Click.ro, care citează site-ul tirol.orf.at
Potrivit informațiilor existente, cei 4 asistenți medicali ar fi convins-o pe colega lor să intre în sala de operație spunând-i că vor să îi arate cum trebuie să fie poziționați, corect, pacienții pe masa de operație. Ei își justifică gestul spunând că totul s-a dorit a fi o glumă.
La doar două zile după acest incident, în urma a două ore de discuții, conducerea spitalului a decis să-i dea afară pe cei patru asistenți medicali. Bărbaților li s-au desfăcut, astfel, contracte de muncă.
În urma acestui eveniment, asistenta medicală a fost afectată emoțional, motiv pentru care nu mai poate să-și desfășoare activitatea, ea afându-se în grija unui medic pentru a-și depăși anxietatea provocată de gestul barbar al bărbaților.
„În sectorul de îngrijire, mai mult de 80% sunt femei, așa că trebuie să asigurăm o muncă sigură și netulburată. De aceea, comportamentul bărbaților este inacceptabil”, a spus Stephan Palaver, directorul de îngrijire din instituție.
Autoritățile desfășoară în acest moment o anchetă și investighează cazul de lipsire de libertate. Dacă cei patru vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsa cu închisoarea, însă acest lucru va fi stabilit în urma unui proces.