Unii credincioşi au sosit la Nicula încă de joi şi vineri, petrecându-şi nopţile în corturi sau în aer liber, în curtea mănăstirii, cântând şi rugându-se, potrivit Mediafax.
În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, ei au participat la o procesiune în care s-a înconjurat biserica din interiorul mănăstirii, biserică în faţa căreia a fost scoasă icoana făcătoare de minuni.
Slujba de Liturghie de sâmbătă dimineaţă este oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.
La slujbă participă şi episcopul Timotei al Spaniei şi Portugaliei, episcopul Lucian al Caransebeşului şi Alexandru Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, precum şi oficialităţi locale şi judeţene.
Călugării de la Mănăstirea Nicula au pregătit pentru pelerini peste 20.000 de sarmale şi zeci de mii de felii de cozonac, care vor fi împărţite la sfârşitul slujbei.