La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În urma coliziunii, au rezultat trei persoane care au necesitat îngrijiri medicale, toate din autoturism. Una dintre acestea este inconștientă, dar cu funcții vitale.
Un microbuz și un TIR, implicate într-un accident grav de circulație pe DN17. A fost activat PLANUL ROȘU de intervenție FOTO &VIDEO
După monitorizarea medicală, doar persoana inconștientă a fost transportată la spital. Celelalte două victime au refuzat transportul la o unitate spitalicească.