Palatul Parlamentului a fost zilele acestea un adevărat turn Babel. 3000 de oficiali şi 3500 de jurnalişti au împânzit holurile şi sălile clădirii pentru o reuniune istorică.
În fiecare minut, de la Palatul Parlamentului au plecat informaţii în toată lumea. Aliniaţi, timp de trei zile, ziariştii au dat startul jurnalelor de ştiri.
În curtea Palatului Parlamentului atenţia îţi era atrasă de şirul lung de jurnalişti. În partea stângă se vorbea chineza în timp ce în dreapta un ziarist transmitea pentru o televiziune din Danemarca. Totul era calculat la secundă. Totul pentru ca milioane de oamni din toată lumea să primească informaţie de primă mână.
Summitul NATO a fost, de departe, cel mai mediatizat eveniment organizat vreodată la Bucureşti. Marile televiziuni şi-au mutat redacţiile de politică externă la Bucureşti. În orice loc te aflai simţeai tensiunea. Fiecare vroia să fie primul care transmitea o informaţie şi fiecare vroia să obţină cele mai bune declaraţii.