"Astfel, începând cu luna iulie a.c., poliţiştii au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, care racolau femei în vederea practicării prostituţiei, atât în ţară, cât şi în Marea Britanie. De asemenea, parte dintre persoanele în cauză facilitau practicarea prostituţiei, prin închirierea de imobile în acest scop. În fapt, se pare că parte din persoanele bănuite închiriau diverse locaţii din ţară (Ploieşti, Braşov, Piteşti, Bucureşti, Cluj, Timişoara), unde plasau temporar femei în vederea practicării prostituţiei. Locaţiile erau schimbate frecvent, prostituatele desfăşurându-şi activitatea câte o săptămână sau două, după care plecau în alt judeţ", se precizează în comunicatul citat.
Dintre persoanele bănuite în această cauză, două ar fi pus la dispoziţia proxeneţilor, contra unor sume de bani, cu titlu de chirie, spaţii în diferite imobile, înlesnind astfel activitatea infracţională, iar cele din Bucureşti ar fi trimis femei pentru a se prostitua şi în Marea Britanie.
Acţiunea s-a desfăşurat cu suportul tehnic al Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române. La percheziţii au participat luptători S.I.A.S. din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi echipe de la I.J.P. Prahova şi efective ale Poliţiei Capitalei şi I.P.J. Giurgiu. De asemenea, la activităţi au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile "Matei Basarab" Ploieşti.