Scrisoarea, intrată la 2 iulie 1980, nu e însă una dintre aceste epistole obişnuite. E o scrisoare fundamentală pentru dezlegarea enigmei numite 23 august 1944 şi, prin asta, un text important pentru istoria modernă a ţării. Merită s-o reproducem în întregime. Cu atât mai mult cu cât, de la adresă până la iscălitură, ea ne dezvăluie în expeditor un anume tip de om:
„MULT STIMATE TOVARĂŞE NICOLAE CEAUŞESCU
Secretar general al Partidului Comunist Român,
Preşedinte al Republicii Socialiste România,
Comandant suprem al Forţelor Armate,
Vă prezint alăturat, în copie, însemnările făcute de mareşalul Ion Antonescu, la 3 ore după ce a fost arestat la Palatul Regal, în după-amiaza zilei de 23 august 1944. Ion Antonescu, presupunând că va fi omorât chiar în acea noapte, a scris aceste însemnări, ca ultimele lui gânduri, considerând că ele vor fi găsite şi cunoscute cândva. Subsemnatul, sunt general maior în rezervă Teodorescu Gheorghe, care am servit în forţele armate timp de aproape 45 de ani, până în ianuarie 1976. La 23 august 1944 aveam gradul de căpitan şi comandam subunitatea de gardă a Palatului Regal, participând direct împreună cu unii din subalternii mei la arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu şi a principalilor lor colaboratori. Unul din militarii care făceau paza lui Ion Antonescu la etajul Casei Regelui, unde era închis, mi-a raportat a doua zi că în seara de 23 august în jurul orei 21.00, I. Antonescu i-a cerut la un moment dat un creion şi că pe când se credea neobservat a luat la întâmplare un caiet cu coperte vişinii de pe un raft din camera în care se afla închis şi că a scris foarte mult în acel caiet, după care l-a pus la loc.
În ziua de 24 august 1944, casa regelui unde fusese reţinut Antonescu a fost lovită cumplit de câteva bombe în timpul raidurilor aviaţiei hitleriste şi transformată în ruine. Între două bombordamente, împreună cu militarul care-l văzuse pe Antonescu scriind, am găsit printre dărâmături o agendă pe anul 1930 a fostului rege Carol al II-lea, în care I. Antonescu făcuse aceste însemnări, de fapt testamentul său politic. Asupra valorii politice a acestor însemnări las la latitudinea factorului de decizie să hotărască. Prezentându-vă Dumneavoastră acest document, vreau să subliniez încă o dată ataşamentul meu faţă de Patrie, Partid şi faţă de Dumneavoastră, tovarăşe Comandant suprem.
Caietul original cu însemnările mareşalului Ion Antonescu se găseşte la mine, urmând ca asupra destinaţiei sale să îndeplinesc ordinul Dumneavoastră”.
Scrisoarea poartă data de 20 mai 1980.
În 1944, căpitanul Teodorescu îşi exprima ataşamentul faţă de Rege, Patrie şi Popor. În 1980, genearlul Teodorescu îşi exprimă ataşamentul faţă de Patrie, Partid şi, mai ales, faţă de Secretarul General. Diferenţa dintre Căpitan şi General!
Ceauşescu salvează un document crucial
Suntem în 1980. Şi dacă ar fi fost minima transparenţă de tip comunist, botezată de Gorbaciov „glaznostîi” momentul n-ar fi putut găsi găzduire în presă. Deşi suntem în anii când, cel puţin în abordarea trecutului, mai sunt îngăduite libertăţi, Mareşalul Antonescu e un subiect aproape tabu. A face public documentul trimis în copie lui Ceauşescu de către generalul Teodorescu ar fi fost extrem de riscant. Cu atât mai riscant ar fi fost efortul de a da amploare jurnalistică scrisorii primite de secretarul general al partidului.
Moscova abia aştepta un pretext pentru a protesta. Un document iscălit de Ion Antonescu – şi nu unul oarecare, ci un document ridicând chestiunea Basarabiei şi a Bucovinei – era un pretext pe cinste.
Suntem însă într-un alt climat decât cel din anii stalinişti. Asta explică de ce generalul a îndrăznit să dezvăluie că deţine un asemenea document. În alte vremuri, Însemnările ar fi trecut drept material contrarevoluţionar, a cărui păstrare se pedepseşte cu ani grei de închisoare. Acum, generalul Gh. Teodorescu poate mărturisi Secretarului General al Partidului că deţine un document de-al Mareşalului Antonescu. Iar Secretarul General, în loc să ordone arestarea expeditorului şi, mai ales, percheziţionarea casei acestuia, face un gest la jumătatea drumului dintre ce-ar fi făcut un preşedinte într-o democraţie şi ce-ar fi făcut un satrap comunist într-o dictatură stalinistă.
ăspunzând invitaţiei din finalul Scrisorii, dă indicaţii ca originalul să fie luat şi depus la Arhivele Militare, la fondul indisponibil până şi cercetătorilor. Copia e, la rându-i, trimisă la Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC a PCR şi înregistrată în aceeaşi zi, cu acelaşi număr ca şi Scrisoarea.
Din 1980 şi până în 1989, nici originalul şi nici copia nu există pentru istorici şi, cu atât mai puţin, pentru marele public. În 1988 Gheorghe Buzatu publică la Editura ştiinţifică şi enciclopedică volumul „Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial”. E una din acele cărţi ostentativ de specialitate pentru ca autorul să spune adevăruri altfel interzise. Capitolul 13, intitulat „Tentative diplomatice pentru desprinderea României din Axa fascistă”, foloseşte momentul drag propagandei comuniste pentru ca, sub sintagma „Axa fascistă”, să dezvăluie amănunte senzaţionale privind negocierile de la Stockholm dintre Mareşal şi ruşi. Drept Anexă a reprodus un amplu document descoperit în Arhivele Naţionale din Washington, redactat în noiembrie 1945 de Reber Samuel despre tratativele din capitala Suediei cu titlul „Negocierile româno sovietice de la Stockholm decembrie 1943-august 1944”. Textul ar fi fost imposibil de tipărit într-o altă lucrare decît una de specialitate. Sub această acoeprire nimic n-ar fi putut împiedica apariţia Documentului care se afla de opt ani în Arhive, la secret însă. Dacă ar fi ştiut de el, Gheorghe Buzatu s-ar fi dat peste cap să-l publice sau cel puţin să-l citeze.
Foiletonul din săptămânalul „Românul”
La şapte luni de la căderea lui Ceauşescu, nr. 9 (11-18 iunie 1990) al săptămânalului „Românul” apare pe pagina întâi cu un anunţ tipic presei postdecembriste:
„Un document senzaţional
Mareşalul Antonescu şi 23 august 1944!”
* Un text publicat pentru prima dată, scris în agenda regelui Carol al II-lea * Mareşalul era arestat şi n-avea să mai fie liber niciodată * Şeful gărzii Palatului regal recuperează manuscrisul, pe care, după 50 de ani, îl încredinţează ziarului «Românul» * În pagina a doua, prima parte a serialului nostru...“
Sub textul strident, făcut să ridice tirajul, e publicată fotografia primei pagini din Agendă. Se disting clar lunaMars, şi ziua 6 Jeudi, ceea ce înseamnă că Mareşalul a găsit file libere începând cu 6 martie 1930. La vremea respectivă, proprietarul de drept al Agendei, Prinţul Carol, se afla la Paris. Aşa se explică datele în limba franceză. Dincolo de exagerarea cu iz de neadevăr („Şeful Gărzii Palatului Regal recuperează manuscrisul pe care după 50 de ani îl încredinţează ziarului «Românul»), momentul e crucial pentru înţelegerea lui 23 august 1944. Însemnările din celulă ajung, în fine, la marele public.„Românul”, „Săptămânal independent de opinie şi informaţie liberă”, e o publicaţie de tendinţă naţionalistă. Având ca motto versul eminescian „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, săptămânalul, condus de Ioan Petcu se ocupă de trecut sub semnul tezei de polemică implicită – că perioada postdecembristă a adus cu sine o vădită tendinţă de deznaţionalizare. În planul politicii prezente, „Românul“e o gazetă pro Putere, pro-FSN, pro-Iliescu. Publicarea Agendei izvorăşte nu numai din nevoia de senzaţional, dar şi din adversitatea manifestă faţă de Regele Mihai, la vremea respectivă identificat drept adversar politic al lui Ion Iliescu.
După cum ne avertizează anunţul publicitar, tipărirea primei părţi a documentului e prefaţată de un text semnat de General maior (r) Gheorghe Teodorescu. În iunie 1990, anticeauşismul mătura România cu mânia unui crivăţ. Explicabil, în acest context, de ce nici generalul, nici ziarul nu suflă un cuvânt despre momentul 1980. S-au gândit, probabil, că nu sună deloc bine dezvăluirea unui moment favorabil lui Ceauşescu, încă supus caricaturii primitive şi pamfletului ieftin.
