Urmărește mai jos cadre din 21 decembrie 1989, surprinse de la etajul 3 al fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, din stânga balconului unde Nicolae Ceaușescu rostea ultimul discurs, dar și din balconul CC al PCR, actualmente sediul MAI, scoase la lumină de jurnalistul Cristian Otopeanu.
ULTIMUL DISCURS AL LUI NICOLAE CEAUȘESCU
Ziua de 21 decembrie 1989 a reprezentat începutul sfârșitului pentru Nicolae Ceaușescu, cel care conducea țara din 1965, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ceaușescu a ținut în acea zi ultimul său miting, în fața a 100.000 de oameni, aduși special din uzine, fabrici și întreprinderi. Scopul? Să calmeze spiritele după protestele violente începute la Timișoara împotriva regimului comunist, să condamne acele manifestări și să promită oamenilor majorări salariale.
Cu o seară în urmă, Nicolae Ceaușescu a ținut un discurs televizat. Referindu-se la evenimentele de la Timișoara, a afirmat că "grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări și incidente, trecând la atacarea unor instituții de stat, distrugând și jefuind o serie de clădiri, de magazine, de clădiri publice, iar în ziua de 17 decembrie și-au intensificat activitatea împotriva instituțiilor de stat și de partid, inclusiv a unor unități militare".
Tot în acea zi de 20 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a cerut convocarea mitingului care avea să îi fie fatal. L-a chemat pe primarul Capitalei, Barbu Petrescu, și, în urma discuțiilor purtate inclusiv cu șefi ai instituțiilor responsabile cu asigurarea pazei și a securității, s-a luat decizia finală.
Vezi și: Poftiți în arhiva foto Agerpres! Imagini neștiute de la Revoluția din 1989. EXCLUSIV REALITATEA.NET
Drept urmare, pe 21 decembrie 1989, la ora 12:00, Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena Ceaușescu, au apărut în balconul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, actualmente sediul Ministerului Afacerilor Interne.
CUM S-A SPART MITINGUL LUI CEAUȘESCU DIN PIAȚA PALATULUI, PE 21 DECEMBRIE 1989
Cei 100.000 de oameni adunați în Piața Palatului au ascultat, mai întâi, discursurile rostite de cei cinci reprezentanți ai oamenilor muncii. După aceea, a luat cuvântul Nicolae Ceaușescu. La exact un minut după ce a început să vorbească, s-a declanșat degringolada în mulțime.
Numeroși martori au afirmat că au auzit un zgomot insuportabil, echivalent cu cel produs de formații de avioane, elicoptere sau tancuri. Zgomotul ar fi provenit de la o sursă de bruiaj amplificată la maximum prin difuzoarele montate în Piață și în locurile adiacente. Specialiștii au susținut că acele trăiri ale oamenilor au fost provocate de emiterea la intensitate sporită a unor unde de joasă frecvență, sub pragul audibilului.
Totodată, au existat mărturii din care a rezultat că în mulțime au pătruns persoane înarmate cu bâte, care au penetrat cordonul de protecție și au început să lovească manifestanții. Mai mult, potrivit altor mărturii ale celor prezenți atunci în Piața Palatului, unii purtători de lozinci au scos lozincile și, cu cozile din lemn care aveau vârfuri ascuțite, au început să îi înțepe pe cei din jur, strigând, în același timp, "Fugiți! Ne omoară" și "Vin tancurile".
Un efect sonor a amplificat panica, determinând manifestanții să arunce tablourile, steagurile și lozincile. Mulțimea adunată s-a călcat pe picioare în încercarea de a părăsi Piața Palatului.
Aceasta este istoria, pe scurt, a evenimentelor produse la prânz, în Piața Palatului din București. Pe realitatea.net vor urma alte imagini rare de la Revoluție.