Șoferul mașinii, în vârstă de doar 17 ani, a fost găsit fără suflare la fața locului. Un alt bărbat, în vârstă de 34 de ani, a murit la spital la scurt timp după accident.
"În urma producerii evenimentului, la ora 22.40, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.În urma coliziunii dintre cele 2 autovehicule, șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 17 ani, a decedat. Alte 21 de persoane, aflate în autobuz au fost transportate pentru evaluare și asistență medicală de specialitate la spitalele din Deva (7 persoane), Hunedoara (6 persoane) și Orăștie (8 persoane). O persoană dintre cele transportate UPU Deva, pasager în autoturism, a decedat la spital. Echipajele de pompieri ale ISU Hunedoara au intervenit cu 2 autospeciale de intervenție, o autospecială pentru transport victime multiple, 4 ambulanțe SMURD și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, iar Serviciul de Ambulanță Județean Hunedoara a acționat cu 6 echipaje medicale. Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 23.48", a declarat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Două TIR-uri încărcate cu piatră s-au ciocnit violent pe o șosea din județul Vâlcea. Unul dintre ele s-a răsturnat și a luat foc