Cei 2 s-ar fi aflat la scăldat, împreună cu fratele lor mai mic, în vârstă de 5 ani. De altfel, cel mic a fost cel care a dat familiei vestea tragică, potrivit Jurnalul Olteniei.
ISU Vâlcea a trimis echipaje de salvare. I-au scos pe băieți din apa adâncă de 4 metri, însă fără suflare.
„Fortele de interventie au ajuns la locul interventiei, si au constatat ca cei doi baieti au cazut intr-o balta excavata, cu o suprafata de cca 1000 mp si o adancime de cca 4 m, care nu are circuit deschis cu raul Olt”, a transmis ISU Vâlcea