18.849 de deţinuţi eliberaţi mai devreme „zburdă liberi pe străzi”, în baza regimului compensatoriu adoptat de PSD-ALDE.
Asta se arată în răspunsul pe care ministrul Justiţiei, Ana Birchall, îl dă unei interpelări făcute de deputatului PNL Florin Roman.
Dintre aceștia, 1.299 de deținuți s-au reîntors în pușcărie ca urmare a comiterii de noi infracțiuni.
39 dintre cei eliberați au comis din nou omoruri, tot atâția au comis violuri, 194 - tâlhării şi 10 - infracțiuni de trafic de minori și proxenetism.
Deputatul PNL Florin Roman scrie că sunt „sute de Gheorghe Dincă care au ucis cu sânge rece și apoi au fost eliberați mai repede din pușcărie de regimul PSD-ALDE”!
Liberalii solicită întrunirea de urgență a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru abrogarea regimului compensatoriu, care trimite în fiecare oră, în fiecare zi, în stradă noi criminali, violatori, tâlhari și pedofili!