Totodată, jandarmii au fost solicitaţi, duminică, să acorde sprijin unui grup de turişti care s-au întâlnit cu un urs pe traseul Poiana Stânii-Poiana Ţapului, informează, luni, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova.
,,Animalul sălbatic a început să-i urmărească, iar unul dintre turişti a luat decizia corectă de a abandona un rucsac, pentru ai distrage atenţia acestuia şi a câştiga timp să se îndepărteze de potenţialul pericol. Împreună cu patrula de jandarmi persoanele au revenit pe traseu de unde au recuperat o parte din bunuri şi ceea ce a mai rămas din rucsacul distrus de urs", menţionează sursa citată.
Autorităţile îi sfătuiesc pe turişti ca, în cazul în care se întâlnesc cu urşi, să îşi păstreze calmul, să se îndepărteze de zona respectivă, să nu se apropie pentru a-i hrăni sau fotografia, să facă zgomot pentru ca animalele să se sperie şi să solicite sprijin prin apel la numărul de urgenţă 112, potrivit Agerpres.