Doliul național este instituit „în semn de adâncă tristețe, cauzată de trecerea în eternitate a renumitului scriitor, susținător de frunte al mișcării de renaștere națională, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, academician și istoric literar”, se arată în decret.
În conformitate cu decretul prezidențial, mâine în întreaga țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 în memoria poetului se va ține un moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.
Totodată, autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea, în ziua de 15 martie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune - să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.
Nicolae Dabija a fost scriitor, istoric literar şi om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române şi membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova. Timp de mai mulţi ani a condus săptămânalul Literatura şi Arta.