Medicii de la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara afirmă că doar 14 elevi de la Colegiul Naţional ”C.D. Loga” se mai află internaţi în spital, sub supravegherea medicilor, şi cel mai probabil vor fi externaţi în cursul acestei zile.
La patru dintre elevi a fost depistată, în analizele efectuate, prezenţa norovirusului. Acesta este un agent patogen care duce la apariţia unor simptome asemănătoare cu cele ale elevilor şi profesorilor de la Colegiul ”Loga” (dureri abdominale, vărsături şi diaree). Rata de transmitere este una ridicată, iar primele semne apar după una-două zile de la infectare şi se pot manifesta în timp de câteva ore sau chiar zile.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a declarat focar la Colegiul Naţional ”C.D. Loga” din Timişoara.
”Din datele furnizate de către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu», în urma analizelor pacienţilor internaţi, suspiciunea focarului de infecţie cu Norovirus s-a confirmat. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare şi unităţii de învăţământ i-a fost recomandată efectuarea zilnică a triajului epidemiologic, precum şi întărirea măsurilor igienico-sanitare”, a transmis DSP Timiş, care a precizat că a fost depistat acest virus la patru elevi.
Joi şi vineri, copiii fac cursurile în sistem online, iar vineri va avea loc o dezinfecţie a întregii şcoli, urmând ca de luni, elevii să revină în clase la program normal.
”În cursul zilei de mâine (vineri - n.r.) întreaga unitate de învăţământ va fi dezinfectată cu o substanţă cu spectru larg, atât virucid, cât şi bactericid, prin nebulizare. Acum trimitem adresa de informare la DSP, firma care va executa această dezinfecţie deţine toate acreditările. Sâmbătă şcoala va fi extrem de riguros aerisită, toate spaţiile şi suprafeţele vor trece printr-un proces de curăţenie generală. Avem toată încrederea că luni ne vom întoarce sănătoşi şi în siguranţă la şcoală”, a transmis Violeta Bontilă, director la Colegiul ”C.D. Loga” Timişoara.
Zeci de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional ”C.D. Loga” din Timişoara au ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” şi la Spitalul Municipal din Timişoara, cu simptome digestive, frisoane şi febră. Iniţial, cauza era necunoscută, mai ales că unitatea de învăţământ nu are cantină, nu este racordată la gazele naturale şi nici nu a fost făcută dezinsecţie sau deratizare. Medicii suspectau că ar fi vorba de un virus. Cursurile şcolare au fost suspendate miercuri.