Activitatea firmei va fi restrânsă de luni, departamentele afectate fiind închise două săptămâni. Dacă gradul de risc de infectare se va menţine ridicat, măsura va fi prelungită cu încă 14 zile.
DSP Dâmbovița a transmis, într-un comunicat, că în urma controlului făcut la societatea comercială, inspectorii sanitari au constatat că sunt implementate şi se respectă măsurile de prevenire şi de limitare a răspândirii virusului. Astfel, sursa de infectare ar putea fi transmiterea comunitară în localităţile de domiciliu.
”Din datele existente până la acest moment, obţinute în cadrul anchetelor epidemiologice, nu s-a identificat o legătură de cauzalitate la locul de muncă sau la transportul către/de la locul de muncă, astfel că nu sunt întrunite condiţiile de declarare a unui focar. Se suspicionează transmiterea comunitar extinsă în localităţile de domiciliu a persoanelor infectate”, arată DSP Dâmboviţa.
Ancheta epidemiologică continuă pentru identificarea eventualelor contacte la locul de muncă şi în mijlocul de transport şi, implicit, a unei relaţii de cauzalitate în vederea declarării unui focar, informează hotnews.