13 persoane din comuna buzoiană Vipereşti se află sub supravegherea medicilor, după ce au intrat în contact cu o vulpe bolnavă de rabie. Cei cinci copii şi opt adulţi au refuzat iniţial să fie vaccinaţi antirabic, dar au fost convinşi, până la urmă, de primarul localităţii.
În cursul săptămânii trecute, în judeţul Buzău au fost confirmate 4 focare de rabie, iar în ultimele luni, 47 de persoane au fost tratate antirabic. Probleme sunt şi în nordul Moldovei, unde, după Suceava şi Vatra Dornei s-a intrat în carantină, tot din cauza unei vulpi turbate, care a fost împuşcată chiar pe străzile oraşului. Potrivit autorităţilor, câinii vagabonzi şi cei nevaccinaţi vor fi împuşcaţi.
În plus, vor fi organizate vânători pentru că vulpile s-au înmulţit în ultima vreme. În ţară au mai fost descoperite focare de rabie în judeţele Constanţa şi Bistriţa-Năsăud.