"Din păcate, în această perioadă ne confruntăm cu o creștere accelerată a prețurilor la energie, iar această problemă va fi abordată la Consiliul European ce va avea loc la finalul lunii. Vă spun de pe acum că voi soliccita o intervenție convergentă în UE. O astfel de problemă comună nu poate fi gestionată decât prin soluții comune
O lege care oferă un mecanism stabil, predictibil, de protecție a segmentelor de consumatori expuse la fenomenul de sărăcie energetică. Totodată, Ordonanța de urgență privind compensarea facturilor clienților casnici este binevenită, pentru a oferi românilor un orizont de liniște și siguranță pentru sezonul rece. Sunt însă necesare, în continuare, măsuri eficiente care să protejeze și economia, întreprinderile mici și mijlocii, firmele din industrie și companiile mari, a căror competitivitate este puternic afectată prin scumpirea produselor energetice”, a mai spus președintele.
„Soluțiile aflate în acest moment pe masa deciziilor trebuie să fie corect fundamentate și echilibrate, astfel încât situația actuală din energie să nu devină o povară insurmontabilă pentru diverse categorii sociale, pentru firmele din industrie sau pentru economie, în general. În acest sens, atrag atenția autorităților cu atribuții în domeniu că sunt în continuare necesare soluții cu caracter durabil, care să abordeze problema creșterii prețurilor pe termen lung, pentru a nu genera alte probleme mai serioase sau mai costisitoare”, a conchis Iohannis.
Vizita președintelui Klasu Iohannis la cCentrala Cernavodă vine în contextul în care criza prețurilor energiei s-a accentuat, iar premierul interimar Florin Cîțu a venit cu prompunerea de a plafona prețurile.
Centrala Nucleară de la Cernavodă a devenit una dintre sursele importante de energie electrică, ajungând chiar să depășească, în anumite momente, atât producția hidro, cât și cea pe cărbune.