Madeleine Shaw, nutriţionist şi autor de cărţi de reţete, a dezvăluit pentru Daily Mail câteva dintre cele mai eficiente obiceiuri alimentare pe care le poate adopta oricine, pentru un stil de viaţă sănătos, scrie Adevărul.
1. Suc de lămâie
Un pahar cu apă de dimineaţă, în care puteţi stoarce o felie de lămâie, este perfect pentru a vă accelera metabolismul şi pentru a-l ajuta să elimine din toxine.
2. Proteine
Unul dintre cele mai importante secrete pentru un stil de viaţă sănătos este de a adaugă fiecărei mese proteine. Fie că ne referim la ouă sau seminţe de dovleac, alimentele bogate în proteine ajută la menţinerea masei musculare şi reprezintă o sursă de energie.
3. Oţetul trebuie să devină prietenul tău
„Oţetul de mere este unul dintre ingredientele pe care eu personal îl folosesc foarte des”, declară Madeleine Shaw, expert nutriţionist. Pe lângă faptul că este benefic pentru metabolismul tău, ajută la absorţia eficientă a nutrienţilor. Sfaturile nutriţionistului Martin Shirran
4. Ai nevoie de porţia asta sau doar o vrei?
Întrebarea esenţială este: am nevoie să mănânc sau doar îmi doresc s-o fac? Dacă te poţi antrena încât să schimbi dorinţa cu nevoia, atunci vei avea mai mult control asupra obieceiurilor tale alimentare şi-ţi va fi mai uşor să refuzi ceva.
5. Mănânca încet
În saliva noastră există enzima Amalyse, care este vitală pentru a digera mâncarea. Aşadar, cu cât mănânci mai repede, cu atât saliva ta va avea mai puţin timp pentru a-ţi ajuta metabolismul să ardă grăsimi.
6. Visează-te aşa cum îţi doreşti să arăţi
Poate părea de necrezut, însă dacă îţi petreci două minute în fiecare zi, vizualizându-te aşa cum ţi-ai dorit să arăţi este mult mai probabil să ajungi la greutatea ideală pentru tine. Gareth Nicholas, expert nutriţionist din Marea Britanie
7. Mănâncă la timp
Mănâncă la timp şi nu aştepta să fii înfometat. Încearcă să mănânci porţii mici la fiecare trei ore, în felul acesta nu vei ajunge să te înfometezi şi să rişti să mănânci prea mult în momentul în care te aşezi la masă. Marilyn Glenville, unul dintre cei mai buni nutriţionişti din Marea Britanie
8. Scorţişoara este dulce
Adaugă scorţişoară de fiecare dată când vrei să îndulceşti ceva. Scorţişoara te ajută să-ţi accelerezi metabolismul şi să-ţi reduci nivelul de glucoză din sânge, ceea ce îţi poate micşora considerabil poftele.
9. Mănâncă ouă
Mănâncă un ou în fiecare dimineaţă. Cercetările au arătat că ouălele conţin leucină, un aminoacid care ajută în procesul pierderii în greutate şi reprezintă o sursă bună de proteine, ceea ce te va face să te simţi mai sătul pe parcursul zilei.
10. Mestecă bine mâncarea
Elouise Bauskis, nutriţionist la centrul Nutricentre ne sfătuieşte să mestecăm de 30 de ori fiecare înghiţitură. Elouise declară că digestia începe în momentul în care începem să mestecăm ceva, aşadar, cu cât mestecăm mai mult mâncarea, cu atât vom digera mai uşor alimentele.
11. Sarea este duşmanul tău
Nutriţionistul Sharon Morey ne îndeamnă să renunţăm treptat la cantitatea de sare pe care o consumăm întrucât sarea duce la retenţia de apă în organism.
12. Nu mânca pe fugă!
Christianne Wolf, autoare a cărţii „The Body Rescue Plan”, declară că nu ar trebui să mâncăm niciodată în timp ce ne uităm la televizor sau suntem în faţa pc-ului.