“În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 de Poliţie Ploieşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pun în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiile Ploieşti şi Craiova, în oraşul Boldeşti – Scăeni şi într-o comună din judeţul Prahova, la domiciliile unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism”, a anunţat IPJ Prahova.
Percheziţii în Timiș și București, la persoane cercetate pentru trafic de droguri. Cum acționau traficanții FOTO
Poliţiştii au stabilit în urma cercetărilor că în perioada 2018 – 2024, un bărbat, de 36 de ani şi o femeie, de 25 de ani “ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei, în diferite locaţii din ţară, de către două femei, în scopul obţinerii de foloase materiale”.
De asemenea, poliţiştii vor face percheziţii şi la locuinţele unor persoane care ar fi făcut, prin diferite servicii de profil, tranzacţii financiare cu sume provenite din desfăşurarea activităţii infracţionale.