Autoduba "transporta migranţi (...) în drum spre Statele Unite", a precizat Institutul pentru migraţie din Guatemala într-un comunicat.
Accidentul s-a produs pe un drum din departamentul Suchitepequez, la aproximativ 120 de kilometri de capitala Guatemalei.
"Din cele 11 victime, nouă erau de naţionalitate cubaneză şi două din Guatemala", potrivit procuraturii din oraşul San Juan Bautista.
Potrivit Institutului pentru migraţie, care a raportat trei femei printre victime, se pare că "autoduba s-a ciocnit cu motocicleta şi cu camionul".
În fiecare an, mii de migranţi ilegali din America Centrală pleacă la drum pentru a încerca să ajungă în Statele Unite şi să scape de violenţa bandelor criminale şi de sărăcie.