Președintele Alianței Pacienților Cronici a precizat că, în prezent, sute de mii de pacienți nu își găsesc tratamentul în țară. Acesta a amintit și că în noiembrie - decembrie 2020 au murit cu 10.000 mai mulți pacienți non-Covid decât în aceeași perioadă din 2019.
”Peste 1.000 de pacienți cu o formă de leucemie sunt condamnați la moarte de ministerul Sănătății prin lipsa Vesanoidului, din ianuarie.
M-am săturat de cinismul celor care conduc ministerul Sănătății, de promisiuni, ordine semnate, de ipocrizie și de iresponsabilitate. Chiar nu mai acceptăm asemenea lucruri și vom acționa în judecată pe doamna ministru, în nume personal, pentru că nu se mai poate.
Sunt câteva sute de mii de pacienți care nu își găsesc astăzi tratamentul în România. Uitați-vă ce profesii au secretarii de stat din minister. Singurul cu care se poate discuta acolo este Andrei Baciu. Cine să facă strategii?! Am politizat la maximum sistemul de Sănătate, am pus membri de partid la conducerea spitalelor, a unor entități din Sănătate, cine să construiască strategii, cine să le scrie?!”, a spus Irimia.
Potrivit acestuia, în România sunt câteva sute de copii bolnavi de leucemie.
Citește și: ”Ministerul Sănătății face ANUNȚUL: lista medicamentelor ESENȚIALE pentru pacienții din România, aprobată”